Școala de Vară Satele Nordului 2019 cu Sorin Onișor

Sorin Onișor, fotograful satului românesc, revine la Zilele Nordului într-un proiect amplu, Școala de Vară Satele Nordului 2019 (Păltiniș/Horodiștea)

®Sorin Onișor

Picture 1 of 5

În acest an explorăm împreună satele din nordul extrem al țării: coline însorite, apusuri peste lunca Prutului, stâne singure pe lume și sate unde se-aude liniștea, case vechi țărănești, biserici în vârf de deal și răsărituri peste păduri. 

Vor fi 3 workshopuri practice de inițiere în fotografie:

  • Bazele Fotografiei;
  • Fotografia de Portret;
  • Fotografia de Peisaj.

ce vor fi aplicate în teren, în comunitățile rurale din nordul extrem al județui Botoșani, la final rezultând un album foto comun, de promovare a zonelor respective.

Sunt vizați pentru participare 10 tineri fotografi botoșăneni, dar și din alte zone ale țării care vor să învețe și să aplice tehnicile fotografiei alături de un recunoscut fotograf al satului.

În timpul workshopurilor se vor studia tehnici de compoziție, de folosire a luminii naturale, atât la exterior cât și în interioare, vom învăța să folosim la maximum aparatul de fotografiat și post procesarea pe calculator. Ne vom apropia, cu sufletul, de lumea satului românesc.

Școala de vară Satele Nordului 2019 este un proiect de tineret cofinanțat de Direcția Județeană pentru Tinert și Sport Botoșani, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Paltiniș.

Înscrieri

Pentru a te înscrie la workshop, trimite-ne un mail pe adresa salut@nordul.ro care să conțină:

  • numele și prenumele tău;
  • numărul tău de telefon;
  • poză/copie după cartea de identitate;
  • orașul din care vii la Zilele Nordului (sunt prioritari tinerii cu vârsta între 14-35 ani din județul Botoșani);
  • o selecție de maxim 10 poze realizate de tine până în prezent. 

Participarea la workshop este gratuită.

Despre Sorin Onișor

Sorin Onișor și-a câștigat titlul de fotograf al satului românesc cutreierând țara în încercarea de a păstra vii, măcar pe peliculă, peisajele, oamenii, meșteșugurile și tradițiile specifice satelor românești. A fotografiat de-a lungul timpului oamenii Deltei, fierarii din Transilvania și Banat, ultimii bocșari și peisajele idilice ale Bucovinei, Maramureșului sau ale zonei Buzăului. De cațiva ani, el împărtășește din secretele fotojurnalismului etnografic în cadrul unor ateliere de fotografie itinerante în mai multe zone rurale din România dar și în afara țării. Fotografiile realizate în această continuă „hoinăreală” au fost cuprinse în expoziții în țară și în străinătate și au fost de multe ori premiate.

3 raspunsuri la “Școala de Vară Satele Nordului 2019 cu Sorin Onișor

  1. Claudiu a spus:

    O idee buna, dar schimbați fotograful, în loc sa mergem toți împreună, domnul Onisor o lua repede înainte, și când ajungeam și noi, hai, gata, ați pierdut momentul…. Ce fel de fotograf e acesta, care cauta sa prindă doar el momentele? 😉👎

    • Sorin Onisor a spus:

      comentariul tau nu merita raspuns….dar pe scurt si atat :

      de peste 15 ani ma stradui sa inoculez oamenilor care ma urmeaza, pasiunea pentru fotografie si dragostea fata de satele tarii noastre frumoase !
      asta o sa fac si in continuare, cate zile voi mai avea.
      am avut sute, poate mii de ucenici/elevi/cursanti, atat din tara cat si din toate colturile Pamantului, si cred ca am reusit ce mi-am propus, in foarte mare masura.
      sa fii sanatos !

    • Gabriel a spus:

      Claudiu, la cate workshop uri ai fost tu cu Sorin, de ti ai permis sa faci asemenea afirmatii? Si te mai intreb ceva: ai incercat macar sa faci de unu singur iesiri in natura si sa incerci sa surprinzi anumite momente? Din postarea ta, tind sa cred ca nu, pentru ca ti ai fi dat seama ca exista un moment cheie , in care daca esti pregatit poti suprinde ce trebuie, daca nu, te fustrezi (ceea ce pare ca e si cazul tau) si dai vina pe aparat , pe natura sau pe organizator. Atentie mare pe viitor la exprimare si mana pe practica mai mult. Poze reusite sa ai !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *