CAUTĂ

Filmele de la miezul nopții: Leto

Data: Vineri, 16 August | Categorie: Filme
Filmele de la miezul nopții: Leto

Leto – O vară rock’n’roll

În fiecare an, prietenii de la TIFF ne trimit la Darabani câteva filme din cea mai recentă selecție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, iar noi amenajăm un mic cinema în aer liber și le proiectăm la miezul nopții. 

 

 

Vara asta mutăm cinematograful de noapte în curtea Conacului Balș, pregătim acolo și un mic bar cu băuturi și crănțăneli și ne adunăm să vedem împreună patru filme de poveste.

Iar după festival puteți viziona aceste filme și multe altele și pe platforma unlimited.tiff.ro. 

Semnalul adunării îl dau prietenii Talmeș Balmeș și Ana cu spectacolul lor cu jonglerii și foc, zece minute de magie în fiecare noapte în curtea vechiului conac.

Regizor: Kirill Serebrennikov

An: 2018

Gen:  Dramă, Muzica

Distribuție: Teo Yoo, Irina Starshenbaum, Roman Bilyk, Anton Adasinsky

Țara: Rusia, Franța

Premii: Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră la Cannes 2018, premiul Nika pentrucel mai bun regizor la Gala Academiei Ruse de Film 2019

Trailer:

 

Biografie a legendarei trupe Kino expusă cu forță și entuziasm, Leto / O vară rock’n’roll vorbește despre protest, libertate și rezistență prin muzică. Un mix poetic de dragoste și tinerețe, filmul evocă parcursul unei legende a rock-ului sovietic din anii ’80, Viktor Ţoi, realizând astfel un portret de excepție al scenei rock underground din Leningradul acelor ani.

Locația: Conacul Balș, Darabani