CAUTĂ

Atelier: Videomapping cu Andrei Cozlac

Data: Duminică, 29 August | Categorie: Educație
Atelier: Videomapping cu Andrei Cozlac

În cadrul atelierului, copiii vor învăța despre utilizarea noilor tehnologii și tehnici, într-un mod creativ. Vor învăța lanțul de producție într-un proiect de videomapping, experimentând cu aceste tehnici și tehnologii. Vor aplica ceea ce au învățat într-un proiect showreel deschis publicului, pe o tematică de interes (de exemplu, Memorie/Echitabilitate).

ÎNSCRIE-TE AICI (sau în formularul din josul paginii)

Despre trainer

Andrei Cozlac este artist video şi lect. univ. dr. la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, laşi, Facultatea de Arte Vizuale, Secţia Fotografie, Video şi procesarea computerizată a imaginii, şi profesor colaborator la secţia de media a Facultăţii de Arte din Târgu Mureş.

Experimentalist, interesat de ultimele tehnologii multimedia, și-a început activitatea de VJ în anul 2005, activând în crew-ul Drums.ro şi DGW. Andrei a colaborat cu regizori precum Silviu Purcărete, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Charles Muller, Theodor-Cristian Popescu, Eugen Jebeleanu. A realizat numeroase instalaţii video interactive şi non-interactive şi a pus bazele proiectului AV//Sattelites, în cadrul căruia a urcat pe aceeaşi scenă cu artişti precum Arms and Sleepers, Sun Gliters, Brazda lui Novac, Yvat etc.

În anul 2017 primeşte premiul pentru video mapping în teatru în cadrul Festivalului Național de Comedie, iar în 2020 primeşte premiul special pentru video mapping în teatru la gala UNITER, ediţia 30.

Locația: Liceul Cantemir, Darabani