CAUTĂ

Întâlnirile Nordului: Svetlana Cârstean, Diana Buluga, Lucian Teodorovici și Doru Trăscău în dialog cu Ștefan Teișanu

Data: Sâmbătă, 28 August | Categorie: Intalnire
Întâlnirile Nordului: Svetlana Cârstean, Diana Buluga, Lucian Teodorovici și Doru Trăscău în dialog cu Ștefan Teișanu

Sâmbătă îi primim la Conac pe invitații #Întâlnirilor din acest an: poeta Svetlana Carstean, actrița Diana Buluga, scriitorul Lucian Dan Teodorovici și muzicianul Doru Trascau, în dialog cu Ștefan Teișanu.

Intrarea este liberă și se face în limita locurilor disponibile, pe baza dovezilor de vaccinare, anticorpi sau testare prevăzute de legislația în vigoare.


Tema dezbaterii:


in(de)finit

A opta ediție a Zilelor Nordului încearcă tema redefinirii continue, acest proces extenuant prin care trecem cu toții și care amenință să ne lase fără identitate.

 

În mijlocul atâtor oportunități, ne întrebăm cum putem face din comunitățile mici niște locuri ale șansei. Dezbatem dacă exodul tinerilor e cu adevărat o problemă și dacă nu cumva ar putea comunitățile golite astfel să fie, la rândul lor, atrăgătoare pentru tineri. Ne întrebăm ce mai înseamnă localismul în lumea de azi, tot mai lipsită de granițe și de constrângeri, și cum se decantează identitatea noastră, ca indivizi și comunități, într-o astfel de lume.

Căutăm să aflăm dacă e inacceptabil sau e doar firesc ca ceea ce suntem să rămână infinit indefinit.


Invitați:

Svetlana Cârstean

Svetlana Cârstean a debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie. Volumul de debut individual, Floarea de menghină (2008), a fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Floarea de menghină a fost publicată în Suedia la editura Rámus, în 2013, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. 

În 2015 a lansat volumul Gravitație, la Editura Trei. Volumul a fost tradus și publicat în Norvegia de către editura Audiatur, în 2017. 

În aprilie 2016, împreună cu Athena Farrokhzad, a lansat în Suedia volumul comun Trado, publicat la Editura Albert Bonnier, în colaborare cu editura Rámus. Cartea a apărut în română, în noiembrie 2016, la Editura Nemira și a primit Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Traducerea poloneză, la Editura Lokator, a fost lansată în iunie 2019. În primăvara lui 2021, au apărut traducerile în daneză și norvegiană ale volumului Trado, la editurile Amulet și, respectiv, Audiatur. 

În ianuarie 2021, Svetlana Cârstean a publicat la Editura Nemira un nou volum de poezie, Sînt alta. Textele sale au fost traduse în diverse limbi: engleză, franceză, germană, italiană, suedeză, norvegiană, daneză, cehă, catalană, slovenă, spaniolă, poloneză, ebraică. 

A coordonat la Editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), propria colecție de poezie, “Cercul Poeților Apăruți”. Din 2016, coordonează colecția de poezie Vorpal, la editura Nemira. 

A inițiat și curatoriază seria de dezbateri și conferințe Intersecțiile de miercuri, care are loc săptămînal la hotspotul cultural Rezidența BRD Scena9. Intersecțiile de miercuri au ajuns la cel de- al șaptelea sezon și au fost completate între timp cu Intersecțiile de sîmbătă pentru copii. Este de asemenea inițiatoarea, alături de scriitoarea Ana Maria Sandu, a proiectului de ateliere de citit, scris și dezvoltare a gîndirii critice în rîndul copiilor și al tinerilor, Incubatorul de lectură. Incubatorul de lectură implică deja o experiență de aproape cinci ani și lucrul cu peste 1500 de copii, implicit crearea unei noi metode de a lucra cu tinerii și copiii pornind de la textul literar. 

 


Diana Buluga

S-a născut în ianuarie 1988, la Huși. A absolvit Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca – secția Arta Actorului (2010). Din septembrie 2013, este actriță a Teatrului Național Cluj-Napoca.

Alături de foști colegi de facultate, a pus bazele Asociației Create.Act.Enjoy, în cadrul căreia activează ca actriță, manager cultural și trainer de ateliere de teatru și improvizație.

Este coordonatoarea proiectului Terapie prin artă by Create.Act.Enjoy, inițiativă unică la nivel național, desfășurată în spitalele din țară și a proiectului educațional Luna creativă, dedicat promovării educației non-formale în rândul adolescenților.  

Activitatea sa profesională desfăşurată atât în sectorul independent, cât şi în cel de stat îi oferă o maturitate artistică şi un spirit liber şi mereu deschis la provocări, ingrediente vitale creatorului zilelor noastre. 

Nu în ultimul rând, Diana iubește oamenii sinceri și curajoși, adoră pisicile, răsfoiește cărți bune și nebune și își ia zborul în câte-o călătorie de fiecare dată când are un pic de timp liber.


Lucian Dan Teodorovici

Lucian Dan Teodorovici s-a născut pe 17 iunie 1975, la Rădăuţi. Este scriitor, regizor de teatru și scenarist. Absolvent al Facultăţii de Teatru (Regie - Artele spectacolului), din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iași, și al programului masteral „Teorii și practici în artele vizuale” al Facultăţii de Arte Vizuale și Design din cadrul aceleiași universităţi. Din 2017 este director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iași și al Festivalului Internaţional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). În perioada 2002-2006, a fost redactor-șef al Editurii Polirom, unde a iniţiat, în 2004, colecţia „Ego. Proză”, pe care o coordonează și în prezent. A pus în scenă diverse spectacole de teatru, a realizat cîteva scenarii ale unor filme de lungmetraj, scurtmetraj și de show TV. A debutat editorial în 1999, cu romanul Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereștrilor printre noi, Editura OuTopos, Iași (reeditat la Editura Polirom în 2005). La Polirom a mai publicat: Circul nostru vă prezintă: (roman, 2002, 2007); Atunci i-am ars două palme (povestiri, 2004); Celelalte povești de dragoste (roman, 2009, 2014); Matei Brunul (roman, 2011, 2014); Unu + unu (+ unu…) (dramaturgie, 2014); Cel care cheamă cîinii (roman, 2017); Silvestru și Marele Dictator (carte pentru copii, 2020). A obţinut diverse nominalizări și premii literare în ţară și în străinătate, printre care: nominalizare pe lista lungă a International Dublin Literary Award, 2020; Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, 2015; Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural, 2012; Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iași, 2012; Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România, București, 2012; Premiul „Cartea anului 2011”, oferit de revista Contrafort; Premiul literar „Augustin Frăţilă”, pentru cel mai bun roman al anului 2011; Premiul pentru Dramaturgie pe anul 1999, acordat de Ministerul Culturii. Cărţile sale au fost traduse și publicate de edituri importante din diverse ţări, precum SUA, Anglia, Franţa, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Macedonia.

Doru Trăscău

A devenit cunoscut publicului de muzică rock în anii 2000, când trupa pe care a fondat-o la începutul acestui mileniu, AB4, a câștigat premiul Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. Decernarea premiului a avut loc la Edinburgh, Scoția, o performanță încă neegalată de o trupă rock din România. Părea că va urma o carieră internațională pentru trupa sa, dar lucrurile aveau să stea un pic diferit. A vrut chiar să se lase de muzică, dar pasiunea a fost mai puternică și a înființat „The Mono Jacks”. În paralel, pe lângă concerte și repetiții frecvente, lucrează ca grafician la „Electronic Arts”, unde se ocupă de interfața unuia dintre cele mai populare jocuri din lume, Fifa.

Locația: Conacul Balș, Darabani