top of page
  • Facebook
  • Instagram

Înscrieri pentru voluntari la Zilele Nordului 2024



Voluntarii sînt inima Nordului. În cei 11 ani de activitate în regiune am oferit peste 2000 de oportunități de voluntariat pentru tineri: în festival, în Maratonul Nordului sau în proiectele noastre comunitare: #PrimaȘcoală, #7deAcasă pentru spitale, #AlăturiDeUcraina. Împreună am lucrat în 20 de comunități din regiune și am creat aici un muzeu, un parc, 10 ediții de festival, 8 de Maraton, iar în prezent reconstruim o școală. Am făcut campanii în sprijinul spitalelor, al centrelor de refugiați, al monumentelor istorice și al școlilor. Am arătat că împreună putem da o mînă esențială de ajutor, indiferent dacă am rămas în Nord sau am plecat deoparte, la dezvoltarea regiunii noastre natale.

 

Acum a venit vremea să adunăm o nouă generație de voluntari Nord. Căutăm 300 de voluntari pentru departamentele de Producție, Acces, Camping, Guest, Foto-video, Merch, Maratonul Nordului Trail și Celula de criză, Evenimente. Vă oferim training în prima zi împreună (blitz-training de evenimente, muncă în echipă și comunicare în cadrul programului dedicat #VoluntarÎnNord), cazare în campingul ZN (cu corturile voastre), masă pe perioada șederii în Nord și, în măsura în care v-o permit task-urile, acces la evenimentele și concerte de pe agenda festivalului. Bineînțeles, tricouri și diplome de voluntari. Mai presus de orice, vă oferim o experiență profesională și personală aparte și ocazia de a fi parte din schimbarea pe care o facem împreună în Nord.


Calendar:

Înscrieri: 10-17 iulie (miezul nopții)

✵ Selecție: 17-22 iulie

Rezultatele selecției: 22 iulie

✵ Prezența obligatorie în Darabani: 31 iulie-5 august



Asociația Nord © 2014-2024

bottom of page